RECENZIE: „ULTIMA REGINĂ A FRANȚEI” (LIDER)

• Anul apariției: 2004
• Numărul paginilor: 425

POȚI CUMPĂRA CARTEA DE AICI: ELEFANT sau la LIDER

PREZENTARE: Maria Antoaneta este una dintre figurile istoriei a carei imagine a fost puternic distorsionata de legende si interese politice. In timp ce regalistii au considerat-o martira, republicanii au sustinut ca a fost o femeie fara capatai, iar biografii in cautare de senzatii tari s-au indepartat de realitate mai mult decat toti ceilalti, aducand in prim-plan cele mai fanteziste nascociri. Intr-o abordare obiectiva, bazata pe numeroase surse de informare (scrisori, memorii, biografii, in-scrisuri oficiale), Evelyne Lever recreeaza portretul fascinant al Mariei Antoaneta, devenita regina la varsta de 14 ani, cu cercul ei de apropiati, precum si atmosfera social-politica de la Curtea regala a Frantei secolulului XVIII. Copilaria petrecuta la Viena, nunta fastuoasa de la Versailles, mariajul nefericit cu Ludovic al XVI-lea, singuratatea, distractiile extravagante, desfriul, scandalurile, Caderea Bastiliei, acuzatiile de inalta tradare si incest, incarcerarea si sfarsitul ei sub ghilotina constituie elementele de forta ale acestui roman. O carte deosebit de interesanta despre putere si abuzurile ei, povestea trista a ultimei regine a Frantei, ajunsa pe esafod din plina stralucire si grandoare.  

OPINIA MEA:  Maria Antoaneta: Ultima regină a Franței (The last Queen of France) a fost prima ei carte care a fost publicată în Statele Unite ale Americii, aceasta fiind mai puțin extinsă decât versiunea în franceză a lui Lever (Marie-Antoinette: la dernière Reine) și a fost scrisă special pentru publicul american.

    Aceasta continuă să scrie și astăzi cu și despre istoria secolului al-XVIII-lea.

    Este o carte biografică în care ni se arată pas cu pas viața reginei. Are un limbaj foarte uzual pe care oricine îl poate înțelege, în centru fiind atât intrigile din Versailles, cât și aspectele politice. Iar în primul capitol deja suntem transportați în atmosfera  nașterii Mariei Antonia Josepha Johanna pe data de 2 noiembrie 1755 pe la șapte jumătate seara. Aceasta fiind penultimul copil al împărătesei Maria Thereza, care a avut în total 16 copii dintre care 3 au murit din fragedă pruncie.

   La vremea aceea Austria era într-o perioadă tulbure, macinată de războaie și multe probleme. Multe fiind cauzate doar pentru că o suverană conducea un vast imperiu, iar la vremea aceea o femeie la conducere era de cele mai multe ori socotită ca fiind incapabilă.

     „Nu sunt decât o sărmană regină, dar am o inimă de rege.'' Au fost vorbele maiestății sale.

    Copiii au fost ținuți la adăpost de probleme cu care se confrunta imperiu, Maria Thereza doriind să-i crească într-un mediu simplu, cald și de familie, sau cum îl mai numea „cotețul.'' Era foarte apropiată de copiii ei, dar consider eu că trebuia să pună mai mult accent pe educația Mariei Antoaneta. fiind un copil foarte neastâmpărat și gândul numai la distracții. Iar astfel s-a dezvoltat un comportament neastâmpărat, capricios și naiv. Defecte care au mâncat-o de vie la cea mai coruptă curte din Europa, anume Versailles.

La 17 aprilie 1770 a renunțat la drepturile asupra coroanei Austriei, iar la 7 mai a trecut granița cu Franța fiind în vârstă de 14 ani. Era nerăbdătoare să-l întâlnească pe Delfin, care i-a fost prezentat sub niște aspecte cu mult accentuate față de realitate. Acesta a devenit succesor la tron doar pentru că fratele său care avea toate atuurile pentru un viitor rege al Franței, a murit de tuberculoză. Fiind și foarte idolatrizat de părinții săi, care au murit ceva mai târziu de aceeași boală. Iar delfinul, Ludovic XVI a fost nevoit să înfrunte acest destin, de care nu se considera demn. Pe lângă atitudinea sa închisă și împiedicată, mai venea la pachet cu pasiunea sa pentru lacăte.

    La o săptămână după ce l-a întâlnit pe Delfin, a făcut cunoștință cu mătușile sale, fiicele lui Ludovic XV cunoscute și ca Mesdames. Acestea imediat au reușit să creeze sentimentul de aversiune  față de Madame du Barry, care era metresa regelui cu care a purtat un război tăcut, timp de șapte luni nu i-a adresat niciun cuvânt. Acest război a fost spre deliciul curtenilor, însă acest simplu capriciu amenința alianța dintre Austria și Franța. La insistențele mamei ei a ales ca la 1 ianuarie 1772 să i se adreseze, o singură dată. „E multă lume la Versailles.''

     Aceasta avea o corespondență secretă cu mama ei, în care îi spunea absolut toate aspectele de la curte plus problemele ei din budoar. Ludovic nu avea niciun sentiment aprins față de tânăra prințesă, chiar și-n ziua când a întâlnit-o, a notat în jurnalul său: „Am cunoscut-o pe Madame la Dauphin.''

    Și toată această problemă conjugală, îndelung detaliată între ea și Maria Thereza a sfârșit prin vizita fratelui ei, împăratul Iosif al II-lea prin aprilie 1777 care a durat șase săptămâni. Timp în care a adunat informații pentru a pune capăt acestei probleme. Probleme care au fost scrise la 11 mai și 9 iunie către fratele său mai mare  Leopold de Toscana. 

Iată și un fragmențel mai...deocheat:

    „[Ludovic] are erecții puternice, care țin bine: își introduce membrul, rămâne acolo câteva minute fără a se mișca, se retrage fără să ejaculeze de fiecare dată, tot în erecție, și spune noapte bună... Se mulțumește cu asta, declarând pur și simplu că o face numai din datorie și că nu încearcă nici o plăcere. Ah, dacă aș fi putut fi de față măcar o dată, i-aș fi arătat eu! Ar trebui biciuit ca să ejaculeze de furie, ca măgarii. Acestea fiind spuse, nici soră-mea nu are cine știe ce temperament, iar amândoi fac împreună o frumoasă pereche de nevolnici.''

    Problema aceasta a fost rezolvată în cele din urmă, Maria Antoaneta rămânând gravidă. Oricum lipsa asta de satisfacție plus capriciile ei și ura față de eticheta de la Versailles a împins-o spre brațele Contelui Suedez Axel Fersen, pe care l-a întâlnit la un bal mascat. Legătura care a fascinat mulți scriitori care au prezentat mai mult sau mai puțin adevărurile istorice și pentru istorici care pot doar bănui o legătură amoroasă. Da, foarte fascinant pentru vremurile de acum, dar foarte criticată pe atunci, de popor și pamfletari.

Eu am considerat că războiul ei cu du Barry, apariția lui Axel și în cele din urmă afacerea colierul, a condus-o în dizgrație. Plus capriciile ei fastuoase care costau mult, în timp ce poporul era implicat în, „războaiele făinii.'' În orice caz, dacă vreți să aflați mai multe secrete din scrisorile lor, luați cartea.