luni, 17 iulie 2017

Review: The Great Divide #1

The Great Divide #1 The Great Divide #1 by Ben Fisher
My rating: 4 of 5 stars

Well, that was more than I expected. For now, is the best post-apocalyptic comic books I have ever read. So good, so interesting!

View all my reviews

Review: The Circle

The Circle The Circle by Damon Clark
My rating: 3 of 5 stars

Dark and comic, but that is all.

View all my reviews

Review: Siberia 56

Siberia 56 Siberia 56 by Christophe Bec
My rating: 0 of 5 stars

The artwork is interesting, that is for sure, but the storytelling is kind of flat and sometimes hasty. All in all, the concept is intriguind and I liked it.

View all my reviews

Review: The Baker Street Four, Vol. 1

The Baker Street Four, Vol. 1 The Baker Street Four, Vol. 1 by Olivier Legrand
My rating: 5 of 5 stars

Firstly, the illustrations are absolutely gorgeous! And the story itself too. Really enjoied that detective story based on children.

View all my reviews

miercuri, 12 iulie 2017

RECENZIE „OSCAR ȘI TANTI ROZ”, de Eric-Emmanuel Schmitt


An apariție 2012
EdituraHumanitas Fiction
Nr. Pagini70

 Nu am mai citit nimic de la Eric-Emmanuel Schmitt, iar faptul că am aflat după ce m-am documentat că a absolvit facultatea de Filosofie, nu mi s-a părut nimic surprinzător. În pofida faptului că short-story-ul de doar 70 de pagini prezintă trăirile unui puști de 10 ani, oricine, la o lecturare mai atentă poate identifica o filosofie a tinereții în paginile cărții.

Dacă ai nevoie doar de o lectură pentru a-ți ține companie plictisului, atunci nu va fi cea mai plăcută, deoarece ți se va părea foarte copilărească. Însă, dacă dorești ceva mai serios, vei înțelege de la bun început că este vorba despre o poveste de viață dramatică spusă într-o notă amuzantă.

Pe scurt, este vorba despre un băiat bolnav de leucemie aflat într-un stadiu foarte avansat al bolii. Și, deși se confruntă cu efectele chimioterapiei, nu durerea este cea care îl îndurerează, ci faptul cum toți cei din jurul său „surzesc brusc” atunci când vine vorba despre moarte. Sau, poate că nu chiar toată lumea.

Tanti Roz, personajul pe care îl regăsim și în titlu este companionul micului erou. În orice caz, aceasta, despre ale cărei peripeții într-ale wrestlingului aflăm pe parcurs, îl îndeamnă să îi scrie scrisori zilnice lui Dumnezeu pentru a nu se mai simți așa singur.

Cei care au citit deja povestea se pot gândi la personaj drept exact ceea ce autorul a vrut să ne ofere, anume o femeie care a practicat wrestlingul. Pe de altă parte, dacă alegem să privim dincolo de frivolități și scriitura copilărească, Tanti Roz poate fi acel Dumnezeu căruia i se tot adresează prin scrisori zilnice. Poate fi simbolul credinței, doar un personaj fictiv, cuibărit în imaginația lui Oscar.


Pesimist, sentiment cauzat mai ales de felul în care părinții lui sunt niște lași, deoarece nu au curajul de a-i spune adevărul în legătură cu timpul care i-a mai rămas, va cunoaște în fiecare zi noi momente de bucurie. Paradoxal, Tanti Roz îi luminează mintea și îl ia de mână pe drumul credinței. 

Este un drum spiritual, foarte amuzant pe alocuri, dar și tragic, pentru că un puști descoperă bucuria de a trăi tocmai în ultimele sale zile. Mult prea târziu poate.

Pe de o parte, eroina, dacă o putem numi așa, este confidentul palpabil, corespondentul real; pe de altă parte, Dumnezeu, acel spirit despre care nu știe prea multe, îi este confidentul sufletesc, iar planurile real și fictiv se împletesc în jurul lui Oscar. Astfel, cititorului i se relevă toate gândurile năstrușnice sau de adult, de bătrân, căci fiecare zi e un nou joc, o nouă provocare - o zi trăită înseamnă 10 ani imaginari.

Scrisorile reprezintă viața unui om pe care Oscar nu va mai apuca să o trăiască niciodată.

„OSCAR ȘI TANTI ROZ” nu este o poveste recomandată pentru trecerea timpului. Ea trebuie simțită, trăită și rumegată. Este sensibilă în felul caraghios în care este narată și atinge orice suflet.

Cumpărați cartea de aici, aici sau aici :)

sâmbătă, 8 iulie 2017

RECENZIE " Resurecție" de Flavius Simion



               Hello! Am revenit cu recezia promisă pentru romanul “ Resurectie” de Flavius Simion.
               Probabil mulţi dintre voi ştiţi, acesta este romanul de debut a lui Flavius, apărut prima oară la editura Celestium şi reeditat la Librex.
               Am citit ambele variante ale poveştii şi pot spune se vede o diferenţă enormă. Prima variantă este scrisă de “ copilul” Flavius, pe când cea de-a doua variantă este mai matură, se vede evoluţia scriiturii.
               Despre coperţi nu am ce comenta. Îmi plac ambele variante deşi, cea de-a doua este în mod clar mai misterioasă, te duce cu gândul la ce ar putea conţine romanul.
               Titlul anticipează cumva finalul poveştii, sau cel puţin aşa l-am perceput eu.
               Subiectul este foarte trist, în carte fiind vorba de Andi, un băiat care află nu mai are foarte mult de trăit, din cauza unui “ Devorator” tăcut dar prezent, cancerul. Sentimentele şi trăirile personajului te marchează, te prind în vâltoarea lor şi ajungi le trăieşti tu. Este un roman intens care nu voie cititorului lase cartea din mână.
               Moartea nu se meditează. Nu ţine loc de durere şi nici de fericire. Moartea vindecă, dar în acelşi timp distruge. Nu plânge, lacrimile nu mai au nici un sens acum. Nu acum. Nu zâmbi, pentru moartea nu-ţi surâde, moartea te otrăveşte. Moartea te îmblânzeşte dar te şi iniţiază. Nu iubi moarea, nu e nimic de iubit la ea. Nu o urâ, pentru te va seca mai repede. Moartea e ca dragostea, te distruge şi niciodată nu te vindecă. Moartea e ca soarele, arde şi ucide. Moartea e ca o dependenţă, spui poţi trece peste, dar mereu trece ea peste tine şi te îmbrăţişează. Moartea este un simplu refugiu din durere. Moartea este esenţa vieții. E finalul jocului pe care n-ai vrea îl joci. E o cutie a Pandorei fără Speranţă. Moartea amăgeşte.”
               Aceasta este perspectiva morţii descrisă în roman. Andi, deşi la o vârstă fragedă are o gândire şi o viziune matură. Analizează mult aspectele vieţii dar mai mult pe cele ale iminentei morţi. Totuşi, viaţa lui se îmbunătăţeşte în momentul în care descoperă ce este dragostea.
               “ De fapt, iubirea e o artă. Cea mai complexă artă. Iubirea este arta originară. Iubirea te transformă din om în univers. Iubirea este mai presus şi decât moartea.”
               “ Ne chinuim o viaţă întreagă lăsăm ceva aici, jos, de care în final nici nu beneficiem. Ne străduim de când ne naştem şi până murim ne cosntruim un caracter care în final va fi distrus cu suferinţă de câteva măşti întunecate. Privim trecutul nostru învolburat, aşteptând ca în viitor avem doar apă vie. Ce facem noi pentru asta? Mereu cerem lucruri, dar oare n-am uitat noi şi mulţumim? Am distrus zidul acesta dur dintre noi?”
               Recomand cu drag această carte şi asigur nu veţi regreta.
               Puteţi achiziţiona cartea de aici!

joi, 6 iulie 2017

RECENZIE „ Kit Black" de Monica Ramirez

Hello! Vreau să mărturisesc ceva: nu rămân des fără cuvinte. Cine reuşeşte să mă lase fără este un adevărat geniu. Am cam dat peste unul, pe numele său, Monica Ramirez.
Ieri  a venit curierul, azi scriu recenzia. Ce aş putea spune depre „Kit Black”? Această carte trebuie simţită, trăită. Singurul cusur găsit este numărul prea mic de pagini.
Încă din primul capitol îţi dă fiori, te uimeşte apoi te bagă la întrebări, îţi oferă ocazia de a trăi o minunată noapte cu un ofiţer francez, te doboară de râs apoi te lasă cu falca pe podea. Şi dacă credeţi că doar în primul capitol, mai gândiţi-vă! Toată cartea este aşa.
Iubesc cărţile cu piraţi şi pot spune cu mâna pe inimă că determinata Kit rivalizează serios cu Mary Oliver. O singură serie cu piraţi am văzut să mai fie atât de bună, „ Femeia pirat” de Mireille Calmel.
Acum să revin la Kit. Acţiunea este alertă dar te trece prin toate stările sufleteşti posibile. Este vorba de o fată crescută într-un bordel, mama ei fiind prostituată. Este o fată care îşi doreşte mai mult de la viaţă şi este dispusă să se sacrifice pentru visele ei. Descoperă o mare dragoste de care este nevoită să se despartă. Însă după cum probabil ştiţi, soarta este o tanti extrem de parşivă căreia îi place să se joace cu oamenii iar pentru Kit a pregătit nişte aventuri de-a dreptul grozave!
Nu prea am ce să zic fără să dau spoilere. Nici nu ştiţi cât de mult mă abţin! Aşa că să vorbesc puţin despre final, fără spoilere, promit! Am devorat cartea, simţind-o, trăind-o! Un singur cuvânt m-a rănit extrem de tare, chestia aia numită epilog. Dar, mărturisesc că am plâns la final, se termină atât de frumos! Nu am mai plâns de vreo câţiva ani la un final de carte. Oficial, „Kit Black” a devenit cartea mea favorită!
Împleteşte atât suferinţa cât şi dragostea adevărată şi prietenia, atât de bine încât te face să iubeşti viaţa, viaţa văzută prin ochii lui Kit.

Acum sunt în aşteptarea unei variante mai lungi a poveştii, şi vorbesc serios, Monica! La mulţi ani, draga mea! De ziua ta, ai reuşit să faci un cadou deosebit sufletului meu, povestea unei minunate femei pirat. Această recenzie este cadoul meu pentru tine! Îţi mulţumesc!


Găsiţi cartea aici!