miercuri, 20 decembrie 2017

RECENZIE „ Eu împotriva M.E.A.” de Daniel Botea

            „ Viața de student la psihologie a lui Leinad se împarte între sesiuni și băute ocazionale cu prietenii. Nimic ieșit din comun. Până într-o zi când, accidental, intră în posesia unui stick USB. Din curiozitate și, din nefericire pentru el, verifică fișierele stocate pe micul obiect. Află informații incredibile despre o societate secretă care făcea experiențe medicale pe oameni, fără ca aceștia să își fi dat acceptul.
                Faptul că ajunge să cunoască o tânără, studentă și ea, genul de fată peste care nu dai în fiecare zi, sufletistă și inimoasă, complică și mai mult situația tânărului, mai ales după ce află că noua lui cunoștință suferă de o boală ce îi poate fi fatală.
                Șantaje, urmăriri, situații tragi-comice, din loc în loc, și un umor proaspăt vă vor determina să deveniți fanii acestei serii”



            Hello! Am anunțat pe pagină deci am promis. Ce am promis? Recenzia celui de-al doilea volum scris de Daniel Botea, „ Eu împotriva M.E.A.” Un volum pe care l-am așteptat cu sufletul la gură, fără de care cu greu am reușit să supravieșuiesc acestei lumi crude ( OK, aici dramatizez puțin :)) ), un volum cu poveste extraodinară.
            De multe ori m-am întrebat ca cititor, oare voit sau din întâmplare unele continuări sunt mai bune decât volumele apărute inițal? Nu am găsit un răspuns la această întrebare, cel puțin nu în cazul scrierilor lui Daniel dar apoi m-am gândit, chiar contează? Important este tocmai faptul că este mai bun. Acest personaj de care pot pot spune că m-am îndrăgostit ( nu în sensul acela, nu vă mai gândiți la prostii) intră în și mai multe situații limită din care iese cu eleganța-i specifică, adică cum s-o nimeri.
            Nu credeam că se poate, dar am râs și mai mult decât la primul volum, am sorbit această carte, am devorat-o, apoi am început să îl bat la cap pe talentatul autor pentru volumul 3. Dragul de facebook, ce m-aș face fără el? Mi-a lipsit Leinad. Mă credeți sau nu, la fel a rămas, doar că acum nu mai caută belele, îl cam caută ele pe el. Este același Leinad care o ia cu talent pe arătură și cu exact același talent revine la povestea acțiunii. Se poate să și creadă puțin mai mult în Divinate, ce face o fată dintr-un băiat, vedeți ce influență au fetele? Nu? Atunci luați volumul, dacă nu mă credeți.
            Țin minte că în cadrul primei recenzii v-am vorbit și despre talentul autorului cu care redă probleme lumii în care trăim, direct și fără ocolișuri. Eh, am descoperit asta și în al doilea volum, stați să vedeți:
            „ Istoria despre care îți vorbesc reprezintă premisele lumii în care trăim acum. Noi trăim în istoria urmașilor noștri și în viitorul pentru care au luptat părinții tăi. Trăim într-o lume decimată de războaie civile, atentate, greve, crize financiare și alimentare, de care nu ne interesează, căci nu credem că ne afectează. Noi suntem pentru urmașii noștri, pimitivii ăia care ucideau prunci în pântecul mamelor, încuiații care discriminau oamenii din alte etnii, egoiștii care aruncau mîncarea, în timp ce alții mureau de foame, inculții manipulați de televizor, obsedații de bani ce nu căutau fericirea etc.”
            Glumele sunt la ele acasă, sub forma nelipsitului umor al autorului. Aș zice că este o carte de citit în metrou, asta dacă vreți ca cineva să sune la spitalul de nebuni. Cu puțin noroc, veți avea ca și colegi de cameră și alți fani ai volumului, astfel veți putea împărtăși păreri. Dacă ați fost cuminți, poate va veni și autorul în vizită să vă ofere autografe. Cu acest volum orice este posibil iar dacă vedeți un extraterestru mic și verde cu trei ochi, nu uitați să îl salutați, Leinad cu siguranță așa ar face!

            Și vorbind de nota haioasă, mai vreți un citat? Acesta chiar mi-a plăcut în mod special și l-am citit întregii familii.
            „ Remarcați cum, treptat, reîncepe să vorbească bine? Sau ați uitat crezut că am uitat să redau lucrurile așa cum au fost ele? Încă nu am afiliere politică. Aș înființa totuși Partidul Lenea Mare și aș invita toți politicenii în PLM!”
            Uh, nu știu ce să zic? O fi bine să faci asta, Leinad? Nu de alta, dar vrem și volumul trei și nici o înmormântare a personajului principal.
            Acum din nou serios ( nu că m-ar ține foarte mult). Nu contează cu cine vorbește personajul, dacă chiar vreți să știți cunoașteți deja procedura prin care puteți afla. Ideea cu citatul: pe lângă că este super amuzant, remarcați dublul sens pe care îl oferă autorul. E cam ca și cum ai înjura, fără să o faci. Sau să zicem că dacă ați folosi acea combinație de trei litere ( dar cu siguranță nu o veți face, deoarece știu că vorbiți frumos mereu), puteți oricând să îi schimbați sensul.
            Nu știu dacă ați observat sau nu, dar Leinad poate să și combine cele două acțiuni la care se pricepe cel mai bine, luatul pe arătură și rămânerea la subiect. Cum se poate? În stilul Leinad. Da, știu că mă repet dar serios, vouă ( cei care ați citit) nu v-a fost dor de el? OK, ca să nu mai aberez, mai bag un citat.
            „ Teoria Conspirației! Orium mă decisesem că e timpul să acționez. De parcă m-aș fi opus dacă mi-ar fi spus. Femeile și secretele! Mamele ascund de odraslele lor tainele procreerii, și ajung să se trezească bunici. Fetele ascund atracția față de pretendenții lor și ajung să îl vadă în brațele altora, mai nesecretoase. Soțiile nu își dezvăluie dorințele și apoi se plâng de neînțelegeredin partea partenerilor. Bunicile mint în legătură cu starea lor de sănătate, și apoi ajung să nu mai ajungă nicăieri.”
            Deh, femeile, o specie extraterestră de neînțeles. Asta este dovada faptului că bărbații sunt niște extratereștrii care nu înțeleg femeile... Stai, ce? Tot noi suntem de vină? Când vine mama navă să îi ia înapoi pe planeta lor?

            Așa, coperta. OK, aici m-am blocat. Pot spune despre ea că este misterioasă. Mie îmi sugerează cursul acțiunii ( bine, eu am și citit cartea) și tot ce va avea Leinad de îndurat pe parcursul acestui volum dar dacă mă apuc și zic s-ar putea să fie considerat spoiler. Oricum, dacă e să mă întrebați pe mine, ( vă spun și dacă nu întrebați) este super coperta. Poate unii ar zice că este doar un pumn și o încheietură torturată, dar priviți filozofic și în amănunt.
            Câte stele aș oferi cărții? Păi goodreads mă lasă să ofer doar cinci, ceea ce am și făcut. Dacă cunoașteți vreo platformă pe care se pot oferi un infinit de steluțe, să mă anunțați și pe mine.  În continuare, ( mai are rost să zic? :)) ) vă voi lăsa în compania altor câteva citate cu glumele de rigoare ale subsemnatei.

            „ ─ Cu un mort! Se repede femeia care, până acum, nici măcar nu m-a privit. Acum însă face niște ochi mari adăugă: Arăți exact ca un mort!”
            Luați exemplu, așa se agață corect, dragi cititoare! Valabil și pentru domni, dacă doresc să primească vreo poșetă în cap! =)) Trebuie să menționez că replica a fost scoasă din contextul inițial dar nu m-am putut abține, suna prea bine gluma.
           
            „ Ce te uiți așa la pagină? Insinuezi să cobor la dracu jos? Dacă încă nu m-a luat el, să mă duc singur? Ce știu eu ce mai ascunde casa-aisberg... să nu mă trezesc afundându-mă singur, ca Titanicul. Nu ești serios, nu? știi că te iubesc și mi-aș tăia o mână pentru tine ( de preferat nu a mea), dar nu mă sinucide trimițându-mă acolo!
               Te-am rugat! Poate nu îmi trimiți un mesaj cu mulțumiri! Vorbesc serios. Nimeni nu ar mai fi coborât scara, până jos, pe betonul ăsta rece, așa cum fac eu acum, pentru tine.”
            Aici am două mesaje. Unul pentru fani și unul pentru Leinad. Dragi fani ai romanului, nu uitați de scrisoarea aceea cu mulțumiri pentru Leinad, să nu se supere. Dragă Leinad, poți coborâ și sus? Nu de alta dar în primul rând sunt curioasă, iar în al doilea rând, vreau și eu să știu cum se face, nu mi-am primit scrisoarea de la Hogwarts nici până acum.
            V-am spus că orice este posibil în compania acestui personaj. Ne apropiem de final dar acum voi schimba puțin cursul recenziei. În mod normal, las link-urile pentru comandă după ultimul citat, dar cum am un citat grandios de final, pun link-urile acum apoi vă las să citiți mai departe. Vă mulțumesc pentru că ați ajuns până aici și ați citit și această recenzie. Volumul se poate comanda de pe elefant și de pe site-ul edituriiQuantum. Ne revedem la următoarea recenzie, zi frumoasă vă doresc!

            „          Dragă Leinad,
               Am decis să îți las aici, pe noptieră, scrisoarea aceasta, în caz că nu te vei mai întoarce până o să plec eu înapoi la Cluj. Încă mă mustru că te-am lăsat să pleci acum două nopți. Cred că ai intrat într-o belea, dar sunt sigură că vei scăpa. Mereu o faci. Dar să știi că ai putea da și tu un telefon sau măcar un mesaj, căci ești conștient că mereu îți port grija.
              M-au sunat cei de la spital, să-mi spună că ar trebui să merg să stau acolo câteva zile. Am acceptat, căci știu că asta m-ai sfătuit și tu.
            Ți-am lăsat mâncare în frigider. Încearcă să nu faci mare dezordine până mă întorc.
            Ai grijă de tine!
                        Carla”
            Nu vă îngrijorați, nu este spoiler și nici finalul romanului. Dar este așa, misterios. Pentru mai multe detalii, accesați link-urile de mai sus și comadați cartea. Jur că nu  veți regreta!

            Înainte de a mă opri din tastat, vreau să vă urez lectură plăcută. Contra cost, normal, doar de la Leinad am luat lecții. Să îmi țineți pumnii, curând voi vorbi cu Daniel despre acel interviu pe care doresc să îl obțin, pentru mine și pentru voi. Deci să trimiteți energii pozitive, OK? Încă o dată vă doresc o zi frumoasă și spor în tot ceea ce v-ați propus să faceți!

vineri, 8 decembrie 2017

RECENZIE „ Ziua în care am învățat să zbor” de Alina Șerban

              Oskar Kaufmann află în ziua de Crăciun că ar putea suferi de o boală ce i-ar putea da viața peste cap. Cu toate acestea, alege să își petreacă sărbătorile cu familia, în Dinkelsbühl, fiind o tradiție ținută mai mult din obligație decât din plăcere. Așa facem cunoștință cu familia Kaufmann, punct central și sursa multora dintre conflictele definitorii ale romanului. Prin membrii ei, putem vedea cum prinde viață o cronică de familie care ajunge să fie coloana vertebrală a întregii acțiuni.
            Încercările lui Oskar de a face față depresiei care îl macină și accpetarea faptului că propria familie ar putea fi autorul moral al bolii mintale de care suferă sunt punctele cheie ale romanului.
            Cum poate cineva să lupte când totul în jurul lui se destramă? Asta e întrebarea care conduce acțiunea romanului și al cărei răspuns îl aflăm de la personaje.




            Bine v-am regăsit! Astăzi vă voi vorbi despre o carte care m-a ajutat enorm și care m-a impresionat. Un volum al cărui recenzie ar fi trebuit să o fac de câteva luni dar din lipsă de timp, am tot amânat. Este vorba de romanul apărut la editura Quantum, „ Ziua în care am învățat să zbor” de Alina Șeban.
            Am citit această carte într-o perioadă dificilă pentru mine, găsind în rândurile Alinei liniștea. Este o carte cu un subiect mai rar întâlnit, depresia. Oskar aparține unei familii mari dar dezbinate, mai ales nefiind accpetat ca scriitor de către aceștia.
            Recunosc, la început nu înțelegeam ce se întâmplă, vorbisem și cu autoarea, întrebând-o unde este acțiunea romanului. Apoi, intrând mai adânc în poveste, mi-am dat seama că nu era un volum de acțiune, ci unul în care povestea personajului principal făcea tot subiectul.
            Mărturisesc faptul că m-a captivat povestea iremediabil și nu doar pentru că găseam o alinare în propriile mele probleme. Într-adevăr, unele părți sunt puțin mai dure în acest roman, totuși, susțin faptul că poate fi citit de orice categorie de vârstă deoarece autoarea merge pe principiul că orice faptă se plătește. Povestea în sine poate fi văzută ca fiind tristă deoarece personajul ajunge să își piardă aproape toți apropiații în momentul în care dă de greu, dar nu așa este și în viață?
            ” ─ Voiam să te rog ceva.
              ─ Ai nevoie de bani?
             ─ Nu. Nimic de felul ăsta. Voiam să-ți dau ceva.
            Își strecură mâna în buzunarul paltonului, de unde scoase o pungă neagră, ce părea goală la o primă vedere.
             ─ Ce-i acolo?
            ─ E ceva foarte important și vreau să-l ții pentru mine câteva zile.
            Vocea îi tremura incontrolabil.
            ─ Până nu-mi spui ce ai acolo, nici n-am să mă ating de punga aia.
            ─ De ce nu ai încredere în mine? Pur și simplu, am nevoie să o ții pentru mine.
            ─ Desfă-o!
            ─ Nu pot, Ia-o și nu mă mai sâcâi atât, mi-a spus, în timp ce se uita frenetic în toate părțile, de parcă s-ar fi așteptat să apară cineva.”
            Problemele lui Oskar se adâncesc, când unul din frații lui îl roagă să îi facă o mare favoare, care nu pare a fi tocmai în regulă, dar personajul principal acceptă într-un final.
            Un alt moment de cotitură în viața personajului apare în momentul în care un fals prieten, jurnalist, începe să umple ziarul cu minciuni la adresa lui, chiar cu puțin timp înaintea unei lansări foarte importante. Astfel, ajunge să fie marginalizat de întreaga societate. Nu voi uita pasajul în care o admiratoare a scrierilor lui Oskar îl roagă frumos să îi semneze volumul dar fără să îl atingă, manipulată de minciunile apărute, pentru a nu lua boala de care se presupune că autorul suferă.
            Pe lângă povestea personajului, acest roman poate fi luat și ca o poveste de viață, ceea ce trăiește Oskar, chiar se întâmplă în viața de zi cu zi chiar mai des decât am crede, din nefericire. Oare va reuși să treacă peste toate greutățile pe care viața i le aruncă în cale?
            Acest roman ar fi trebuit să fie de sine stătător, după cum a zis Alina Șerban. Totuși, a fost împărțit în două părți și vă mărturisesc că abia aștept să apară al doilea volum.
            Stilul de scriere al Alinei este complex, contruiește frazele foarte frumos, cuvintele curg lin și mereu sunt cele potrivite. O lectură ușoară și totuși cutremurătoare ( nu vă speriați, chiar merită să citiți, serios).
            Despre copertă aș vrea să spun, în primul rând, că este superbă. Mi-a luat ochii încă din librărie iar dacă această carte nu mi-ar fi fost recomandată de către o bună prietenă, aș fi achiziționat-o oricum, atrasă de copertă și de descriere. La prima vedere mi-am spus „ wow, arată de parcă ar fi pictată” și chiar este, după cum am aflat ulterior. Este impactantă deoarece te duce cu gândul la ce ar putea conține paginile cărții. Practic, vedem  o siluetă cu fața către mare ( cred că e marea aia) și un absolut superb apus ( sau răsărit?) de soare. Mi se pare perfectă această copertă deoarece ilustrează perfect esența romanului, un Oskar aflat într-o perioadă neagră a vieții, forțat să  își gândească atent fiecare acțiune pentru a nu își complica mai tare viața și zvonurile apărute la adresa lui. De asemenea, mă duce cu gândul și la incertitudinile lui legate de boală, cum adesea meditează la aceasta și încearcă să își dea seama ce are, având în vedere că nici un medic nu îi poate spune concret de ce anume suferă. Cât despre ansamblul de culori a coperții, nu am cuvinte, aș sta toată ziua să mă uit la ea și să mă pierd în peisaj. Aceasta este într-adevăr o copertă care deși simplă la prima vedere, este de o însemnătate copleșitoare, cu multe înțelesuri și foarte grăitoare pentru conținutul romanului.
            Am întârziat mult cu această recenzie, din lipsă de timp. Deși a trecut atât de multă vreme, pot spune că acest roman m-a marcat și m-a învățat multe. Îl recomand cu drag! După cum obișnuiesc, voi mai lăsa câteva citate, care sper să vă convingă să citiți cartea.

            „ ─ Domnule Kaufann, cum vă simțiți?
              ─ Ca și cum aș fi trudit neîncetat.
             ─ Aha. Mai știți ce v-a adus la noi?
            ─ Da, oarecum. Am avut un fel de atac. M-am pierdut. Nu mă puteam controla.
            ─ Domnule Kaufmann, datoria mea de medic mă obligă să vă aduc la cunoștință...
            ─ Știu, l-am întrerupt, dar nu sunt sigur pe ceea ce știu. Nimeni n-a știut să-mi zică ce se întâmplă cu mine.
            ─ Atunci mă tem că nici eu nu vă voi putea fi de prea mare folos. Nu vă pot spune de ce suferiți și nici ce v-a provocat asta.
            ─ Dar... trebuie să existe o explicație. Trebuie să existe ceva.”

            „ Am adormit așa, în poziția pe care mi-o asumasem cum își asumă un deținut condamnarea. A fost un somn fără vise, din acela care te rupe de realitate. În somnul acesta, pentru câteva ore, eșto mort. Pentru tine nu mai exiști. Nu mai știi ce se întâmplă din colo de tine. Simțisem o mână caldă  care-mi mângâia creștetul și abia atunci m-am trezit. Eu eram întors cu fața spre perete, cu picioarele aduse la piept, precum un prunc. Dintr-un asemenea somn poți spune că te naști de fiecare dată când te trezești. M-am rotit încet către persoana care stătea lângă mine. Clara avea ochii împăienjeniți de somn și fața obosită. Însă ea continua să stea lângă mine. Ceva mai încolo, pe fotoliu, Rudi citea dintr-o carte.”


            „ Stăteam ca un netot, de minute în șir, și îmi priveam reflexia în vitrina cu jucării. Nici măcar nu știam la ce mă uitam exact, căci tot ce vedeam era o față palidă a cărei viață se destrămase într-o secundă precum un castel de cărți de joc. Atât de fragil e totul! Și totuși, încă mă credeam nemuritor. Mai aveam atâtea de spus și de făcut, atâtea de trăit și de văzut, dar timpul nu mai avea răbdare, nu cu mine. De câteva luni, nu mai eram eu. Crăciunul acela îmi pusese  capac. Am auzit ușa magazinului scârțâind, dar nici nu m-am clintit din loc. Eram blocat acolo, privind cum alții își duceau fericirea în spate.”

                              Volumul poate fi găsit pe site-ul editurii Quantum și pe elefant. 

vineri, 3 noiembrie 2017

RECENZIE „ Între pământ și apă” de Raluca Andreea Chiper



               „ Când ești înconjurat de îngeri, o știi pentru că le simți prezența. Curentul provocat de veșmintele lor vaporoase îți mângâie fața și te aduc într-o stare de pură fericire și de adâncă melancolie. Le simți prezența ce emană parfumuri, hrană pentru suflet, ai vrea să îi atingi, însă nu poți...”
         



             Bună! Iar am lipsit cam mult, nu? Din păcate, facultatea este egală cu lipsa de timp. Dar am revenit cu recenzia unui alt titlu Quantum, „ Între pământ și apă” de Raluca Andreea Chiper.
            Pot zice că în cele 368 de pagini am rămas mută. Povestea de dragoste a Karinei Baldin și în paralel viața ei la academia de balet... nu, nu am zis bine. Viața unei adolescente în vârstă de 18 ani care descoperă viața, despre asta este romanul. Ni se arată povestea din perspectiva ei. Cât de mult se poate bucura o adolescentă? Cât de mult poate suferi?
            O balerină talentată, care are mult de muncit pentru a-și vedea visul cu ochii, acela de a deveni prim-balerină și de a cuceri scene lumii. Totuși, Karina are un minus în fața celorlalți colegi, situașia financiară a familiei. Descoperă ajutorul provenit de la instructori si de la colegi.
             Salturile între relația ei cu Dragoș Ahtum și viața ei la academia de balet, sunt foarte clare, cititorul știe exact ce se întâmplă și când, sunt împletite foarte frumos în roman. Nesiguranțele și momentele de fericire ale Karinei, toate semntimentele și gândurile ei, la fel.
            Nu îmi pot aduna ideile nici măcar acum, după ce am lăsat ceva timp de la terminarea poveștii, m-a marcat profund, mai ales prin intesitatea sentimentelelor ei. Am perceput acest roman ca urmărind mai mult latura sentimentală a Karinei și evoluția ei, procesul de maturizare. Mi-a plăcut enorm din acest punct de vedere.
            M-am tot gândit cum aș caracteriza într-un cuvânt „ Între pământ și apă” iar cuvântul cel mai potrivit este „ complex”.
            Pesonajele, nu sunt arătate brusc, ci treptat dar cititorul are ocazia de a le cunoaște foarte bine. Fiind puține personaje, autoarea a avut posibilitatea de a le contura în profunzime. Eu, am avut impresia că îl cunosc de-o viață pe Dragoș, că îi știu de-o viață arta. Am ajuns să o consider pe Karina o prietenă apropiată iar pe Mario un ajutor de nădejde. Despre Iustin și Anastasia, dacă nu aș ști mai bine, aș putea jura că mi-au fost profesori și îndrumători. Mie, nu Karinei Baldin.
            Când am ajuns la final mi-a părut extrem de rău, am simțit că mă despart de niște prieteni dragi. Oh, și finalul... Nu zic nimic mai mult decât faptul că m-a lăsat afiș. Greu de uitat modul în care Raluca a ales să încheie povestea!
            Bun, coperta. Simplă și totuși foarte sugestivă pentru acțiunea romanului. Știți, percepțiile asupra a ce vedem în jur sunt subiective dar vă zic cum am perceput eu imaginea. Pe lângă că arată ce este personajul principal, văd în acea imagine și un fel de anticipare pentru acțiunea romanului. Greutățile prin care trece Karina la antrenamente și apoi, decăderea ei în urma relației cu Dragoș.         
            Titlul mă duce extrem de mult cu gândul la o metaforă, și bag mâna în foc că am nimerit-o pe asta, „ Între pământ și apă” deotând nesiguranțele Karinei, perioadele ei de cădere emoțională, de incertitudine. Poate și faptul că este prinsă între visul ei de a deveni o balerină de succes și dragostea ei adevărată.
            Cum am zis, cartea m-a marcat enorm, pasiune, emoții, prietenie, dragoste. Probabil ar mai fi destule de zis dar nu îmi mai găsesc cuvintele. Pot spune doar că această carte mi-a ajuns la suflet.
            Ca de obicei, vă voi lăsa în compania unor citate din carte. Nu am avut cum să marchez foarte multe, deoarece m-a prins povestea și nu m-a mai lăsat.

            „ A plecat apoi, fără să se mai uite în spate, unde eu rămăsesem ca o statuie de piatră, urmărindu-l. Nu doream să plece, prezența lui îmi făcea bine, chiar dacă mă răscolea, chiar dacă mă frământa. Cu toate acestea, pașii lui nu încetau și îl duceau departe, atât de departe, încât să nu îl mai aud, să nu îl mai văd, să nu îl mai simt, să nu mai stiu nimic de el. Iar sala de dans mi se părea acum prea goală, prea pustie, atmosfera dintr-o dată prea calmă, nu mă mai staisfăcea. Tristețea puse stăpânire pe mine și vocea îndepărtată și neauzită a gândului meu, îl chema înapoi. Eu mă opuneam, ea insista. Eu refuzam, ea continua, încercând să mă străbată și să se urce până la cer, de unde să se împartă în o mie de părți, să ajungă până la el.”

            „ ─ Dar și apa e la fel de înșelătoare. Pare prietenoasă, nu cunoaște întențiile pământului. Vine încet, încet, încet..., am înălțat degetul, arătând spre largul neted și unduitor. Și când ajunge aici, am coborât dejetul spre mal, uite cum se repede hotărâtă să înece tot. Acolo, între pământ și apă există o cărare. Pe acea cărare avem tendința să înaintăm pas cu pas, până când, trezindu-ne la realitate, ne dăm seama că ne-am rătăcit. Și înaintăm parcă pe suprafețe mișcătoare, ce-și schimbă forma în continuu, schimonosind chipuri feerice asfel, încât să ne facă să amețim. Amețeala este de fapt, pierderea firii. Și brusc, pământul ne fuge de sub picioare căci vin valurile inundând totul ăn calea lor. Sunt atât de revoltate, atât de crude și nemiloase, încât nu se înduplecă în fața nici unei rugăminți. Ele sunt împărătesele coșmarului, își deschid voalurile infinite creând un hău, eliberând o beznă tartară de care nu mai poți scăpa.”

            Eu aici voi încheia. Această minunăție se poate comanda online de pe elefant și de pe site-ul edituriiQuantum.
            Ne vom revedea la următoarea recenzie, să aveți o seară minunată!

marți, 3 octombrie 2017

RECENZIE „ CHOICE” de Livia Furia



            Bună! Recenzie nouă, da? Am descoperit că treaba asta cu blogul e ca dieta: de mâine postez zilnic, peste o săptămână zic la fel! =)) Bine, acum că am început cu o glumă, continui cu recenzia.
            Azi vă voi vorbi de romanul unei autoare talentate, un om minuat. Este vorba de romanul „ Choice” de Livia Furia.
           
            Descriere: „ Dispariția misterioasă a Darlei pune în gardă întregul oraș, organizându-se astfel pentru a porni în căutarea acesteia.
                                Dary, protagonistul romanului CHOICE, este martorul unui accident monstru în care sunt implicate sora și nepoata lui. Lucrurile iau o întorsătură stranie din acel moment. În scenă intră alte două personaje importante, Sebastian și AR Dakan.
                                Dacă lumea știe că există doar două teorii, cea evoluționistă și cea creaționistă, CHOICE ne aduce în fața celei de-a treia, unde cunoaștem noi forme de viață inteligentă precum Reii, Umii, Kimiko și un nou soi de diavoli: f’al’kerii și v’al’kerii.
                               Datorită unui accident petrecut în trecut, despre care Dary refuză să vorbească, în lumea pe care o știm cu toții apare o anomalie care dă naștere monstruozităților ce amenință omenirea. Fără să vrea, Dary este obligat să plece într-o misiune alături de AR Dakan pentru a descoperi locul apariției anomaliei și pentru a o elimina.”
           
            Ce a reușit Livia să construiască aici este departe de orice și-ar putea imagina cineva. Și-a pus serios imaginația la lucru și a creat o poveste ancorată în lumea pe care o știm dar cu călătorii în afara trupului, vise și planete și moduri de viață cu totul noi. O rasă cu trei sexe, monștri de toate felurile și culorile. Te amețește până nu mai știi de tine pentru ca apoi să te lămurească iar după, să te amețească iar.
            Încep cu structura sau cu acțiunea? Hai cu structura. Având capitole scurte este foarte ușor de citit mai ales dacă o faceți în mijloacele de transport în comun. Ea ca și acțiune, este o carte grea, dacă nu sunteți obișnuiți cu stilul SF dar firul poveștii vă va îndemna să continuați, indiferent de câte pauze veți avea nevoie pentru a se așeza acțiunea.
            Personal, eu nu am reușit să înteleg de la început ce avea povestea Darlei în comun cu tot restul cărții dar Livia a fcăut chestia aia genială pe care o mai fac serialele. Îți arată o bucată din acțiunea din viitor, ca apoi să îți explice cum a ajuns acolo, apoi să continue frumos.
            Descrierile sunt detaliate atât cât trebuie, fără să plictisească, și totuși să îți arate totul ca într-un film. Practic, chiar vezi totul, monștrii, locurile descrise, luptele.
            „ Am privit în jur curios să văd unde suntem. Ne aflam într-un fel de coridor larg, cu podea de marmură, cu tavanul foarte înalt, boltit de-o parte și de alta, cu arcadele mari, acoperite cu geamuri transparente, dincolo unde se ghiceau în ceață unghiurile comune și liniile frânte ale unui peisaj montan, sălbatic. AR Dakan a ascuns piatra șlefuită în unul din buzunarele costumului pe care îl purta în acea zi, s-a întors pe călcâie și, fără a scoate o vorbă, a luat-o la fugă  de-a lungul coridorului. L-am urmat pe tăcute. La un moment dat, am văzut cu coada ochiului o formă ciudată dincolo de geam și am încetinit, curios să văd ce era. M-am oprit, rămânând cu gura căscată și ochii mari, uitându-mă fără a clipi la ceea ce părea a fi un grifon, călărit de un tânăr subțirel ale cărui plete fluturau în jurul capului ca o aureolă”
            Un mic exemplu de descriere. Nu vorbesc în numele altora, dar, eu am „ văzut” acțiunea romanului. Pe parcursul lecrurii pot spune că m-am uitat la un film foarte bine realizat și cu foarte multe detalii interesante.

            Un alt lucru pe care aș vrea să îl puntez este relația de „ prietenie” între Dary și AR Dakan. Sunt super haioși cum se înțeapă ( bine, AR pe Dary) și atitudinea de „ pleacă de aici” pe care Dary o are față de AR. Dar sigur oricine ar fi făcut la fel dacă viața i-ar fi fost brusc dată peste cap și s-ar fi trezit cu un membru al unei alte rase inteligente pe cap. Mi-a plăcut să urmăresc relația dintre ei dar și relațiile dintre Dary și ceilalți rei pe care îi întâlnește.
            Călătoriile prin vise ale lui Dary sunt cele care aduc doza aceea de „ eu nu mai înțeleg nimic” dar înytr-un final totul este explicat și devine chiar logic. Autoarea nu a lăsat nimic la voia întâmplării, totul fiind atent construit, mai ales că acele vise sunt un factor  important pentrua găsi și anihila anomalia creată de Dary. Ok, cred că v-am băgat în ceață dar mă chinui să nu zic foarte mult pentru că, de fel, nici mie nu îmi place să mi se zică mult. Pe principiul „ ce ție nu îți place, altuia nu face”!
            Ca să fac o mică paranteză, deși cartea se încadrează fără doar și poate în genul SF, eu aș spune că aduce puțin a fantasy. Adică da, avem specii extraterestre, alte stiluri de viață, alte teorii, călătorii între galaxii, dar ceva îmi aduce mie si cu stilul fantasy. Ceva subtil, cumva, aproape imperceptibil, dar acolo.
            Coperta este super. Misterioasă, întunecată, un AR Dakan care se uită la tine cu ochiul acela și zice „ Citește! Citește!”. Cel puțin, asta am înțeles eu! :))
           

            „ ─ Iar cu teoria asta? Berca plescăi nemulțumit și își umplu din nou paharul. Nici măca nu este a noastră, ci a kimiko. Ăștia, îmi explica el mie, au fost niște umanoizi pe care ummi s-au plictist să-i tot audă vorbind despre suflete, creatori și energie divină, și i-au extermeniat. Umii, întocmai ca oamenii, nu pot folosi energia Chi, așa că au hotărțt să o nege cu totul. Și, ca să se asigure că nu mai este nimeni care să povestească despre ea, i-au eliminat pe vorbăreți. Pe urmă au trecut la rei.”
            Deci, s-a zis cu liber la cuvânt? Aparent, cam ești eliminat, clar nu aș vrea să întâlnesc un kimiko!
            Bun, și cu nota aia mai serioasă, Livia construiește progresiv totul. Dary află câte ceva nou pe tot parcursul primului volum. Cumva, i se arată atât brusc, prin intermediul viselor și a nesfârșitelor întrebări fără răspuns, dar și treptat.
           
                                                                                                                                                           
            „ Când mi-am revenit, zăceam întins pe podeaua de piatră a unui culoar slab luminat. Tot corpul mă durea și tremuram incontrolabil , ceea ce era ciudat, pentru că nu  mai eram în trup. M-am ridicat cu greu, sprijinindu-mă de pereți. Pieptul rămas fără aer mă ardea și, înceștându-mi degetele în corpul de vis, am descoperit atârnând pe lângă mine un cordon a cărui strălucire se stingea încet. Am ridicat capul cu o zvâcnitură, căutând din priviri lumina de la capătul tunelului. Tunelul era lung, sinuos,  și nu se vedea nici o lumină pe care să scrie ieșire. M-am împeticit câțiva pași, dar efortul era prea mare. M-am lăsat să alunec pe lângă perete, sprijinindu-mă cu spatele de zid. Lângă mine, am simțit o mișcare și am întors capul. Am zâmbit.
            Sunt pe moarte și corpul meu are ultimele zvâcniri, i-am spus amical crenguței care își deschisese evantaiul de frunze, și îmi făcea vânt, încetișor. M-au mințit! Doare ca dracu și sincer, nu vreau să mor. Sunt tânăr, am o slujbă bună, am ceva bani, am o nepoată adorabilă și o iubită pe care o divinizez. Dar nu cred că îi pasă cuiva. Tu ce faci?”
            Legat de semnul ăla de ieșire, facem noi o reclamașie la asociația peșterilor, rezolvăm noi, Dary, no problem. Mă bucur că ți-ai găsit prieteni noi, dar am și eu o curiozitate, crenguța aia a și răspuns? :))
            Eu aici închei, știu, cam puține citate dar când cartea te prinde, uiți să mai pui post-it-uri! Cartea se poate comanda de pe situl editurii Quantum și de pe elefant