Recenzie „Printre tonuri cenușii”

» REZUMAT: Glasul unei fete rupe tăcerea istoriei. 

V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.

Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius, și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, din mână în mână, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșietoare și tragică poveste, Lina se luptă cu disperare pentru viața ei și a celor apropiați, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?

• 320 de pagini
• Traducere de Gabriela Stoica
• Broșată cu clape
• Editura EPICA

CUMPĂRĂ CARTEA. FĂ PARTE DIN LUMEA EROILOR!

» OPINIA MEA: 

În primul rând, vreau să atrag atenția asupra unei chestiuni care ar putea să vă influențeze decizia de a citi acest roman. Ar trebui ca termeni precum „NKVD”, „lagăr” sau „tragică poveste” să vă împingă un pas înapoi din fața raftului imaginar dacă sunteți tipul de „cititor-estet”, adică iubitor de frumos. Ei bine, vreau să vă mărturisesc că Printre tonuri cenușii nu este o carte tristă. Cei care ați citit-o deja probabil că veți ridica din sprâncene a uluială, dar adevărul este că romanul, contemplat în profunzime, vă va revela în mod surprinzător adevărata esență - tristețea este pentru cei ce nu văd dincolo de superficial, tristețea este doar un voal care acoperă bucuria și speranța fiecărui moment. Astfel, nu tristețea este sentimentul final care vă încearcă după ce ați închis cartea, ci bucuria (reținută, ce-i drept) unei lecturi autentice care vă va stimula să vreți să aflați mai multe despre lumea Linei. 

Menirea acestui roman nu este aceea de a vă întrista pe parcursul capitolelor, ci, în mod subtil autoarea strigă la noi un răspicat „CARPE DIEM!”

Ruta Sepetys este una dintre puținele scriitoare care reușește să se detașeze de acest „rol”. Mai întâi, îți povestește în calitate de femeie, de om, abia apoi cuvintele sunt așternute prin filtrul scriitorului. Dacă mi-ați cere să descriu printr-un singur cuvânt stilul de scris al lituaniencei, acela ar fi EMOȚIONANT. Romanul începe ex-abrupto, nu ai parte de lungi momente în care te poți acomoda cu personajele ori cadrul de desfășurare al acțiunii, fiindcă Ruta Sepetys te înhață, te pune pe o sanie și îți dă drumul din vârful dealului cu o viteză năucitoare. Până la final vei fi asudat de nenumărate ori, vei fi plâns de câteva ori și cel puțin o dată vei fi vrut să o strângi în brațe pe Lina.

Refuz să vă povestesc amănunte din carte, deoarece, dacă aș face asta, ați risca să pierdeți chintesența fiecărui eveniment în parte. Ar trebui să citiți cartea fără să cunoașteți prea multe detalii, doar minimul oferit de rezumat. Doar așa, impactul cu lumea Linei va fi mai presus de copleșitor. Și nu cred că exagerez câtuși de puțin. Și chiar dacă aș face-o, ce-ați zice să vă convingeți?

Această recenzie este de fapt un soi de recomandare. Ba nu. Este o rugăminte către voi, eroi și eroine, să cumpărați cartea și să salvați aceste minunate personaje de la uitare. Romanul este mult prea minunat pentru a nu fi descoperit și citit de cât mai mulți cititori.

Este poate, cea mai ușor de înțeles lecție de istorie. Te fascinează de la început prin personaje veridice, atât de asemănătoare ție că s-ar putea să ai impresia că îți sunt frați sau surori, te face să înțelegi că al doilea război mondial nu a fost numai despre Hitler și Germania nazistă și că lumea nu s-a învârtit numai în jurul occidentalilor, ci că foarte aproape de locul în care citiți, familii ca și ale voastre au fost destrămate, rănite și chinuite în lagărele siberiene.

Nu trebuie să fii pasionat de istorie pentru a iubi acest roman. 

E suficient să fi suferit măcar o dată pentru a-l înțelege. Abia apoi, cartea va rămâne veșnic în suflet și o vei iubi, fiindcă a o urî ar fi o nedreptate.

 » CITATE REPREZENTATIVE

 „Pe fețele lor se citea viitorul. Pe unele chipuri am văzut curajul, mânia, teama și confuzia. Pe altele am citit deznădejdea. Renunțaseră deja la luptă. Eu din care categoria făceam parte?”

 „Cum putea Stalin să ia pur și simplu, ceva ce nu îi aparținea, ceva pentru care un fermier și familia lui au muncit toată viața?”

„Am închis ușa băii și mi-am surprins chipul în oglindă. Nu aveam idee cât de repede avea să se schimbe, să se veștejească. Dacă aș fi știut, l-aș fi privit îndelung ca să mi-l întipăresc în memorie. Era pentru ultima oară când aveam să mă uit într-o oglindă adevărată preț de mai bine de un deceniu.” 

  » APRECIERI