Treceți la conținutul principal

RECENZIE: „FECIOARA ȘI CĂPCĂUNUL” (POLIROM)



  • Anul apariției: 2004
  • Număr de pagini: 192
CUMPĂRĂ CARTEA DE AICI: POLIROM

DESPRE CARTE: Cum a putut Ioana d'Arc, o fiinţă aşa de lucidă şi sensibilă, să îl accepte ca tovarăş pe Gilles de Rais, care trebuie să fi fost un copil vicios, un adolescent pervers, un tânăr plin de cruzime, a cărui monstruozitate continuă să ne revolte şi să ne fascineze atât de mult timp? La această întrebare încearcă să răspundă Michel Tournier, creionând destinele acestor două personaje, încrucişându-le, reîntâlnindu-le sau despărţindu-le. 


OPINIA MEA: Un roman cu și despre Ioana d'Arc? Cine nu a auzit de ea? Ei bine, recunosc că am crezut că va fi mai mult vorba despre Ioana, decât despre restul personajelor. Însă, una peste alta, s-a dovedit a fi destul de interesantă chiar și așa. Am terminat-o tot în câteva zile.
„- Spui, Ioana din Domremy, că este fată și trimisa Domnului, rostește el. Ești gata să te supui încercărilor pe care am să ți le hotărăsc?

- Voi purunciți, seniore, iar Ioana ascultă repede de ea.”
De aici, Ioana își face cunoscute intențiile la curtea regelui Carol, iar pe lângă intenții își face și un admirator, dar și partener de luptă. Gilles de Rais. Care o socotește pe Ioana ca pe ceva perfect pentru gusturile sale. Toate bune și frumoase până aici.

[Gilles de Montmorency-Laval, baron de Rais, conte de Brienne (n. 4 septembrie 1404 - d. 26 octombrie 1440) a fost un baron, membru al Casei de Montmorency și alchimist francez. A participat la Războiul de 100 de Ani, obținând ca urmare a realizărilor sale militare și a faptelor sale de vitejie titlul de mareșal al Franței, a fost deasemenea companion al Ioanei d'Arc. El a fost arestat și executat în baza acuzațiilor de crime în serie, violuri, torționare, și necrofilism. A fost sursa de inspirație pentru personajul de folclor "Barbă albastră". ] 

 În orice caz, acest cuplu nu apucă să cunoască alte fațete pentru că Ioana este capturată de englezi și arsă pe rug.
„- Am făcut jurământ s-o urmez oriunde s-ar duce, în cer sau în iad.
- Și s-a dus pe rugul vrăjitoarelor! Tare mă înspăimânți, nepoate, să te apere Dumnezeu de excesele sfințeniei. Cât despre mine, pot să fio acuzat că mi-am strâns averea fără să umblu cu mănuși, dar n-am acuzat niciodată pe nimeni fără ca interesul meu s-o ceară neapărat. Pe când cei care omoară din motive dezinteresate... De ce s-ar mai opri de la treabă? Lăcomia e de o mie de ori mai puțin ucigătoare decât fanatismul. Și iată acum lăcomia mea pune posibilități uriașe la îndemâna fanatismului tău. Cutremurat mă întreb: cum au să-ți folosească?”
Aici este deja vorba de pierderea insuportabilă a lui Gilles, pe care o face cunoscută unchiului său muribund, de la care va avea să moștenească multe lucruri. Pe mai departe Gilles o cam ia razna, încercând s-o găsească pe Ioana în orice chip asemănător. Iar toată această înverșunare l-a condus la executare. 
GOTICĂ ȘI REVOLTĂTOARE. UN MOMENT DE ISTORIE ÎN CÂTEVA SUTE DE PAGINI.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Bun venit, eroule. Fii amabil și lasă-ne o părere :)

Postări populare de pe acest blog

Umbrele care ne despart, de Tricia Levenseller

  Totul începe cu un rezumat :  Alessandra s-a săturat să fie ignorată și are un plan pentru a obține puterea dorită: 1. Curtează-l pe Regele Umbrelor. 2. Căsătorește-te cu el. 3. Ucide-l și ia-i regatul. Nimeni nu știe cât de puternic este cu adevărat Regele Umbrelor. Unii susțin că le poate comanda umbrelor care se învârt în jurul lui să-i îndeplinească orice poruncă. Alții afirmă că ele îi vorbesc, șoptindu-i gândurile dușmanilor săi. Asta n-o împiedică pe Alessandra, conștientă de propria valoare, să facă tot ce îi stă în putință să obțină coroana. Însă nu este singura care încearcă să-l ucidă pe rege. Pe măsură ce au loc tot mai multe tentative de asasinare, Alessandra se trezește luptând să-l țină în viață, suficient cât el să o încoroneze regina lui – străduindu-se, în tot acest timp, să nu-și piardă inima. Până la urmă, cine ar fi mai potrivită pentru Regele Umbrelor dacă nu o regină vicleană și parșivă? Traducător:  Simona Ștefana Stoica Suport:  384 pagini,...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Recenzie „Printre tonuri cenușii”

»   REZUMAT : Glasul unei fete rupe tăcerea istoriei.  V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața  fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar. Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius, și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, din mână în mână, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșie...
4 comentarii
Citiți mai multe

CÂT DE MULT CONTEAZĂ COPERTA?

Fiindcă sufletul este însăși povestea dintre pagini, iar trupul este coperta, nu puteam să fiu indiferent acestui aspect. Să ne imaginăm scenariul plauzibil că  profa de română ne pune să ne împărțim în două tabere, una situată în stânga clasei, cealaltă în partea opusă. Șmecheria este să se observe câți dintre cititori (presupunând că toți elevii sunt cititori - ar fi o minune! ) sunt influențați de felul în care arată coperta în decizia de a citi sau nu respectiva carte. Ce vom face fiecare dintre noi? Evident că ne vom repezi înspre grupul celor foarte pioși și inocenți care militează pentru „NU E IMPORTANTĂ COPERTA, CI INTERIORUL”. Fiindcă nimeni nu vrea să fie în colțul izolat și privit cu ochi sfridelitori. „CE RUȘINE, S-A DUS ÎN PARTEA CEALALTĂ!” E același lucru, oare ca și în cazul oamenilor? Știm că nu trebuie să judecăm oamenii după felul în care arată. Totuși o facem. Dar oamenii nu sunt cărți, așa cum nici cărțile nu sunt oameni. Coperțile pot fi prelucrat...
6 comentarii
Citiți mai multe