Treceți la conținutul principal

Review: Siberia 56

Siberia 56 Siberia 56 by Christophe Bec
My rating: 0 of 5 stars

The artwork is interesting, that is for sure, but the storytelling is kind of flat and sometimes hasty. All in all, the concept is intriguind and I liked it.

View all my reviews

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recenzie „Printre tonuri cenușii”

»   REZUMAT : Glasul unei fete rupe tăcerea istoriei.  V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața  fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar. Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius, și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, din mână în mână, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșie...

CÂT DE MULT CONTEAZĂ COPERTA?

Fiindcă sufletul este însăși povestea dintre pagini, iar trupul este coperta, nu puteam să fiu indiferent acestui aspect. Să ne imaginăm scenariul plauzibil că  profa de română ne pune să ne împărțim în două tabere, una situată în stânga clasei, cealaltă în partea opusă. Șmecheria este să se observe câți dintre cititori (presupunând că toți elevii sunt cititori - ar fi o minune! ) sunt influențați de felul în care arată coperta în decizia de a citi sau nu respectiva carte. Ce vom face fiecare dintre noi? Evident că ne vom repezi înspre grupul celor foarte pioși și inocenți care militează pentru „NU E IMPORTANTĂ COPERTA, CI INTERIORUL”. Fiindcă nimeni nu vrea să fie în colțul izolat și privit cu ochi sfridelitori. „CE RUȘINE, S-A DUS ÎN PARTEA CEALALTĂ!” E același lucru, oare ca și în cazul oamenilor? Știm că nu trebuie să judecăm oamenii după felul în care arată. Totuși o facem. Dar oamenii nu sunt cărți, așa cum nici cărțile nu sunt oameni. Coperțile pot fi prelucrat...

Mai avem ceva de spus?

Nu intenționez să încep să scriu pe acest blog fiindcă aș fi în căutarea unei amăgitoare celebrități, a cărților gratuite sau din lipsă de ocupație. Timpul meu e la fel de insuficient, fie că am acest blog, fie că nu. Ceea ce mă preocupă, însă, este tot mai pregnanta noastră reticență în a ne exprima gândurile, ideile sau sentimentele. E o teamă ce macină rădăcinile societății și singurul remediu sunt eu. Ești tu. Suntem noi.  Cuvintele noastre, împreună, sunt puternice. Trebuie să înțelegem că a-ți exprima punctul de vedere nu e o greșeală. Nu trebuie să te simți stânjenit fiindcă ai spus ceva ce unei terțe persoane nu îi place. Oamenii sunt hateri prin natura lor, a încerca să îi oprești din a fi astfel, ar presupune o luptă dusă în van. Prin opinii clar articulate, însă, s-ar putea să te înțeleagă. Comunicarea este cheia succesului! Mergem puțin în urmă? V-ați imaginat vreodată cum ar fi arătat viața voastră dacă v-ați fi născut în Preistorie? Fa...