sâmbătă, 5 august 2017

RECENZIE „ Prin cenușă de visuri” de O.G. Arion



               Hello! Îmi este foarte greu să scriu această recenzie deoarece  voi vorbi de volumul patru al seriei  „ Nemuritor” scris de aceeași minunată Oana Arion. „ Prin cenușă de visuri” este ultumul volum apărut, urmând curând și ultimul volum al seriei. De aceea îmi este greu, se apropie finalul și despărțirea de niște personaje uimitoare pe care am ajuns să le îndrăgesc enorm.
               În acest penultim volum vă așteaptă, țineți-vă bine, o călătorie în trecut. Yep, ați citit bine! :) Victoria va ajunge în anul 1757 în Cordoba. Ce cunoștinșă comună avem noi care a trăit în acea perioadă? Dragul de Arrio! :)
               O vor aștepta peripeții uimitoare în încercarea de a găsi un ingredient important pentru a putea avea o relație normală cu iubitul ei vampir. Fiind nevoită să iasă din sfera de comoditate a prezentului și a tehnologiei, Victoria va afla cum este să porți rochii înzorzonate și grele, cum este să călătorești zile întregi dintr-un loc în altul și cum se desfășura viața fără apă curentă și tehnologie.
               Ajunsă în trecut, pornește în căutarea iubitului ei, însă află de la părinții acestuia că Arrio a plecat în Franța cu un transport de vinuri. Aventuroasa noastră eroină hotărăște să plece în căutarea lui, într-un timp în care femeile nu prea erau văzute călătorind singure.
               Își întâlnește prietenul din prezent, Ian, total schimbat dar în ciuda faptului că încă nu se cunosc, am avut plăcerea să descopăr faptul că a fost dintotdeauna săritor în a ajuta.
               Așa, Arrio. Deși uman, Victoria decoperă că are încă, mai exact că și-a păstrat chiar și dupa transformare, unele aspecte ale personalității. Se îndrăgostesc din nou și... hai să nu stric surpriza, citiți mai bine! :)
               Din întreaga serie, până acum acesta este volumul meu favorit. Autoarea jonglează exemplar cu trecutul și cu prezentul, aduce mai multe șocuri și surprize decât în celelate volume și o pune pe Victoria față în față cu personaje la care nici nu v-ați fi așteptat, cum ar fi Contele de Saint Germain, dar nu numai. Ba mai mult, va ajunge să cunoască aspecte din trecutul lui Arrio care o vor șoca până și pe ea. V-am convins cât de genial este volumul? Sper că da!
               Un alt aspect care m-a impresionat în roman este gradul ridicat de documentare, autoarea prezentând obiceiurile alcelor vremuri atât de bine încât mă vedeam deja călătorind în șaretă, stând la masă cu Contele, dormind în hanurile prezentate.
               La final, ca în fiecare volum, avem prezentate legendele care stau la baza poveștii și anume cea a Contelui de Saint Germain și cea  a căpitanului William Death. Să pun și câte un mic fragment din fiecare. Despre Conte: „ Nimeni nu i-a aflat vreodată adevăratul nume și nici originile. Cu toate acestea, avea să fie cunoscut ca medic, muzician, spion, spadasin, lingvist, alchimist, bijutier, om de afaceri și apropiat al capetelor încoronate din Europa. Avea să apară în mai toate țările lumii, din Anglia și până în India, influențând decizii care vor schimba istoria. Ba msi mult, în cei peste 70 de ani de aventuri, misteriosul personaj părea să nu îmbătrânească cu nici măcar o zi.” Ăsta da om pe care să îl ai în preajmă!
               Așa, despre căpitan mai aveam de scris, nu? „ Căpitanul William Death a fost căpitanul unui corsar ( privateer) și se presupune că a murit în decembrie 1756, în timul războiului de șapte ani.” Nu, asta nu este tot, dar vă dași seama că restul trebuie să citiți voi!
               Seria mai are puțin și se termină, după cum am spus, mie îmi este foarte greu. M-am atașat de firea Victoriei, de sarcasmul ei, de puterea de a se autoironiza dar și de puterea ei de a rezista în situații dificile. Îmi va fi dor de Arrio, vampirul puternic și tandru care ar face orice pentru dragostea vieții lui. De Ian, vikingul dur și calculat, dar prietenos și mereu pregătit să dea o mână de ajutor celor la care ține. De Liberace cel leneș și de Gunther cel alintat. De Dodo, sora mai mică dar un sprijin imens pentru Victoria. De Liam, polițistul uman, amestecat cumva fără voia lui în toată aventura. Da, îmi va fi dor de aventură, de mister, de tot! Mai este doar un volum, finalul grandios. Sunt convinsă că Oana are ceva bine pregătit gata să ne dea pe spate! :)
               Păi, cam asta a fost. Romanul se poate comanda de aici, pachetul cu primele trei volume de aici și pachetul cu toare cele patru volume de aici! Vă pup! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bun venit, eroule. Fii amabil și lasă-ne o părere :)